Erou modern refuză să se dea bătut, visează să-i redea şcolii sufletul pierdut. Acest idealist, zdruncinat de violenţa din mediul liceal, comite o faptă ireparabilă („Elevii sunt ca animalele, nu inteligenţa îi conduce, ci instinctul”). Autorul ne alterează amintirile zilelor de şcoală pentru a ne speria, pentru a ne face să râdem şi mai ales pentru a ne da de gândit. Ce tip de frustrare, disperare, inadapdare se naște în minte unui profesor și îl aduce în situația de a se lăsa pradă instinctului? Școala este o junglă, elevii sunt ca animalele iar profesorii sunt niște idealiști excedați, abandonați de societate și de sistemul de învățământ.
Textul scoate în evidență două lumi: Teatrul şi Şcoala. Numai că la şcoală marile și cumplitele adevăruri nu mai pot fi spuse, şi atunci alternativa este Teatrul, un spaţiu al metaforelor, al dedublării, al re-creării. Nu mergem la teatru pentru teatru, ci pentru că prin teatru putem trăi ceea ce gândim, chiar dacă adesea ceea ce gândim e cumplit, înfricoşător.
Profu’ e condamnat la confesiune, se lasă acum măcinat de povara unei ratări mortale. Cel care se presupunea că va sădi toată viaţa în sufletele şi minţile discipolilor dragostea de carte, se recunoaşte inutil şi singur, un animal pe cale de dispariţie care nu beneficiază de protecţie sau atenţie, un nimeni, un nimic. A fi profesor nu nu se rezumă doar la o simplă meserie, ci la o vocaţie, la o putere de a modela o mână de elevi.
Cu toții mergem la teatru uneori să auzim adevărul. Un adevăr pe care şi noi îl gândim, dar nu avem curajul să-l rostim. De ce? Profu’ îl spune.
Actor: Daniel Onoae
Regizor: Radu Mihoc
